Echerul şi Compasul                                       

             Sunt simbolurile de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Prin analogie, devin simboluri ale virtuţii şi conştiinţei care conduc la perfecţionarea spiritului. În această cheie se poate identifica în Echer Moralitatea şi în Compas Spiritualitatea. În alţi termeni, Echerul simbolizează sinceritatea şi justiţia intenţiei, a hotărârii şi a operei, adică reprezintă o obligaţie, o normă imuabilă, în vreme ce Compasul semnifică hotărârea, capacitatea, geniul. În cadrul gradului de ucenic, primul simbol îl controlează pe al doilea, în timp ce în cadrul celui de-al doilea grad, cele două simboluri se echilibrează, iar în al treilea compasul controlează echerul. Astfel, pe grade, sunt semnificative raporturile dintre cele două puteri.

Firul de plumb pentru nivel

              Firul de plumb este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită, care conduce la perfecţiune. Face aluzie la căutarea transcendentului, dar şi la înălţare, lucruri indispensabile unei construcţii care se înalţă către o dimensiune superioară. Instrumentul de nivelare (livella), instrument destinat la stabilirea perpendicularităţii, a raportului dintre orizontal şi vertical, semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă şi prin aceasta de a se îmbogăţi spiritual, în timp ce prin alte mijloace simbolizează destinul comun al morţii.

Ciocanul şi Dalta

                Ciocanul reprezintă forţa voinţei, determinarea de fier de a izbuti pentru bine. Dalta simbolizează Discernământul, adică capacitatea de a distinge părţile utile ale pietrei, esenţiale pentru construire, de cele inutile. Combinarea forţei voinţei cu a capacităţii de a discerne determină perfecţionarea treptată a operei. Astfel, în timp ce Ciocanul exprimă voinţa de a obţine, Dalta simbolizează conştiinţa a ceea ce trebuie evitat. La o ultimă analiză, cele două instrumente semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul.

Piatra brută şi cea lustruită

                     În sens general, metafora pietrei este legată de identificarea ei cu însăşi masonul; lucrarea masonică a măsurării şi lustruirii pietrei brute corespunde cu transformarea lui însusi, lucru pe care masonul îl face pentru a trece de la stadiul diform, inconştient şi pasiv al profanului la stadiul regulat, creativ şi conştient al masonului liber. Aşa cum piatra brută nu este potrivită pentru edificarea unei catedrale pentru că produce instabilitate şi dizarmonie, la fel piatra cubică, regulata şi lustruita, se aseamană în unicitatea ei cu alte pietre lucrate la fel şi contribuie la ridicarea Templului. Această corelare implică, în consecinţă, ca un mason să lucreze pentru binele şi progresul ţării şi al umanităţii, perfecţionându-se pe sine însuşi în acelaşi timp.

Coloanele

                Aşezate la intrarea în Templu, la Vest, în amintirea celor pe care Hiram le-a aşezat la intrarea în Templul lui Solomon, simbolizează dualitatea. Aceea cu trei rodii se referă la elementul feminin, la Aer, suflu ce alimentează viaţa, sensibilitate feminină, Mercurul Înţelepţilor; Cealaltă, care susţine Globul, la cel masculin, la Foc, caldură vitală devoratoare, activitate, Sulful alchimiştilor. Din duplicitatea simbolului coloanei se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Din punct de vedere istoric, în afară de semnificaţia arhitectonică,"coloana" are conotaţiile înălţimii, ale forţei, ale tensiunii, ale robusteţii şi structurii. Jachin este deci Forţa iar Boaz este, după tradiţie, de la numele străbunicului lui David, stâlpul regal, cel ce simboliza, în timpul lui Solomon, conceptul lui Mishpat, dreptatea. Coloana mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâş, canal de transmitere a energiilor între baza de sus şi cea de jos. Pact incontrolabil, fundament al raportului cu divinitatea, stabilitatea simbolizată de coloanele gemene completează rolul fundamentului edificiului interior pe care masonul trebuie să-l proiecteze şi să-l realizeze.

Mistria

                            Instrument al zidarului care serveşte la îndreptarea materialului pietros, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de a-l ajuta pe cel care are nevoie. Astfel exprimă bunătatea activă, caritatea, dar şi voinţa fiinţei umane. Iubirea fraternă care creează coeziunea între pietre este precum cimentul - moale şi capabil să ia orice formă, apoi rezistent fără a fi rigid, când leagă părţile în interiorul construcţiei. Mistria serveşte la amestecarea lui până la obţinerea amalgamului perfect, la eliminarea excesului - la răspândirea binecuvântării iluminate şi a toleranţei generoase. Din acest motiv, este instrumentul de alegere al Constructorului-Zidar în acţiunea sa constantă şi pozitivă de edificator activ.Instrument al zidarului care serveşte la îndreptarea materialului pietros, simbolizează binefacerea, precum şi dorinta de a-l ajuta pe cel care are nevoie.

Delta

                      Numită şi Triunghiul lui Solomon, triunghiul echilateral şi-a luat numele după forma majusculă a celei de-a patra litere a alfabetului grec. Reprezentare geometrică a lui trei, în tradiţie pitagoreică semnifică asceza multiplului către Unul, iar în cea creştină divinitatea ca Perfecţiune. În Templu, Delta luminoasă este aşezată în partea de est şi are în centru fie litera G, căreia i se dau multiple interpretări (Dumnezeu - God, Cunoaştere - Gnosi, Geometrie, Geneză), fie tetragrama ebraică; schema pitagoreică, ochiul divin - simbol al principiului creator; sau soarele - principiu luminos al vieţii.

Soarele şi Luna

                      Soarele este asociat cu o serie de valenţe simbolice, între care aceea a corespondenţei Soare-Spirit-Foc, aceea a căldurii şi adevărului, a purificarii, a vitejiei (Soarele este asociat în multe tradiţii antice cu Eroul, care coboară în fiecare seară în tărâmul morţilor şi iese in fiecare dimineaţă victorios), a ghidului inimii umane. În sens mai larg Soarele se identifică cu Masculinul, cu principiul activ, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează în schimb Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. Întruchipează grija maternă care se manifestă în cursul său în creştere sau în scădere, reglând zvâcnirile naturii. Dar semnifică şi privarea omului care şi-a pierdut demnitatea primordială . De asemenea, mai reprezintă şi imaginea mediatorului între forţele celeste, pentru că reflectă lumina soarelui şi este doamna Apelor. În sens masonic, Soarele şi Luna reprezinta alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte, între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor.

Zodiacul

              După etimonul grecesc, "cerc cu figuri de animale", era, conform definiţiei platonice, "imaginea cerului". În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează mai degrabă o viziune cosmologică a universului. Semnele zodiacale sunt reprezentate de-a lungul părţii superioare a Templului, semnificând varietatea polimorfă a cosmosului care se condensează în sinteza terestră. Fiecare grup de semne, după geometria ternară şi cuaternară (fiecare element foc, pământ, aer şi apă regrupează trei semne, reprezentând şapte planete - trei plus patru), care în succesiunea lor, simbolizează cele trei grade ale Ordinului.

Acacia (Salcâmul)

                Este cu siguranţă cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei, referindu-se la principiul nemuririi gradului de Maestru. Originea acestui simbol este legată de mitul lui Hiram, arhitect al Templului lui Solomon din Ierusalim. După moartea sa, asasinii săi au ascuns cadavrul în pământ, dar pe locul unde a fost îngropat a răsărit un fir de salcâm care i-a relevat prezenţa, simbolizând în acelaşi timp şi renaşterea. Printre numeroasele etimologii care se atribuie termenului, aceea din grecescul "a-kakon" trimite la absenţa răutăţii, la inocenţă. După Biblie, Arca Unirii era din lemn de salcâm aurit; sacru la egipteni şi arabi, salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii.

Mozaicul

                                  Mozaicul - pavimentul cu dale albe şi negre care se află în centrul

Templului este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între adevăr şi falsitate, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. Nu se poate ajunge la Adevar dacă nu se pune la îndoială Falsul, nu se cunoaşte Binele dacă nu se pătrunde chiar pe teritoriul Răului, nu se obţine Frumuseţea până nu se defineşte Urâţenia. Numai conştiinta ca tabla de şah nu are numai pătrăţele albe sau numai pătrăţele negre, astfel producându-se efectul armonic al înţelegerii, al corectitudinii, al creaţiei artistice. Mozaicul reprezintă deci o ameninţare: nu există niciodată un singur aspect în ceea ce priveşte posibilitatea de perfecţionare.

Florile de “Nu-mă-uita”

                   Florile de “Nu-mă-uita” sau Myosotis, denumire dată din limba greaca care înseamnă "urechea şoarecelui", sunt un gen de plante din familia Boraginaceae (plante erbacee acoperite de peri aspri). Simbolul acestei flori a fost prima oară folosit în Francmasonerie de către Marea Lojă zur Sonne (Bayreuth) în 1926, 

ca emblemă la Conventul din Bremen. După cel de-al Doilea Război Mondial, floarea a fost utilizată din nou la primul Convent anual din 1948 al Marii Loje Unite a Germaniei. Acum însa reprezintă simbolul tuturor celor care au suferit în numele Francmasoneriei, în special în perioada nazistă. Ca pasărea Phoenix, Masoneria a crescut din cenuşa Germaniei naziste, ca un tribut adus curajul omului şi durabilităţii adevăratelor valori. „Floare albastra" este o metaforă -simbol din titlul omonim al unei poezii eminesciene, un motiv romantic care apare şi-n finalul acesteia, aparent paradoxal („ Ce frumoasă, ce nebună / E albastra-mi, dulce floare!" şi „Floare-albastră, floare-albastră!... /Totuşi... este trist în lume!").

Rigla

                    Emblema perfecţiunii şi a ordinii care rezultă din acţiunea justă şi echilibrată, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii şi de măsurare a armoniei proporţiilor. Citată în Biblie, era chiar şi instrumentul cu care divinitatea egipteană Ptah măsura creşterea apelor Nilului. Oricare era scala utilizată, exista necesitatea confruntării lucrării cu nişte parametri stabili. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte ar trebui dedicată gândului, una lucrului, una odihnei şi una celor care au nevoie de ajutor