Ritualul de iniţiere în Masonerie

10.02.2014 17:38

 

    

      Bărbatul care doreşte să devină francmason trebuie să ceară unei persoane din ordinul respectiv să-l propună. Masonul în cauză se adresează Venerabilului lojii şi cererea este luată în discuţie la prima reuniune. Dacă nu sunt voturi ostile, Venerabilul desemnează trei Fraţi care trebuie să facă, fiecare separat, o ancheta asupra vieţii, ocupaţiilor, moralităţii, ideilor, instrucţiei şi activităţii sociale a neofitului. 

        Fiecare Frate îşi prezintă raportul şi concluziile sale. La următoarea reuniune,Venerabilul citeşte rezultatele anchetelor şi pune la vot cererea profanului. Dacă loja acceptă, neiniţiatul este convocat; Fratele care l-a propus trebuie să-l aduca la ora convenită. Este condus într-un colţ retras (cabinetul de reflecţie), tapisat în negru şi decorat cu două tibii încrucişate sub un cap de mort. 

        Marele expert îi explică de ce trebuie să mediteze asupra unei devize care-l va ajuta să înceapă o nouă viaţă. I se pun întrebări despre el, familia sa şi umanitate în general, la care trebuie să răspundă. Trebuie, de asemenea, să-şi redacteze un testament pur filosofic. Pentru a răspunde la întrebări, care nu sunt deloc simple şi pentru a-şi redacta testamentul, viitorul ucenic trebuie să reflecteze profund. Pe unul din zidurile cabinetului de reflecţie este înscrisă formula alchimistă "V.I.T.R.I.O.L", care semnifica: 

 

" Visita Interiora Terra, Rectificando Invenies Occultum Lapidem" (Vizitând interiorul pământului şi rectificând, vei găsi piatra ocultă, filosofală).

        Alte simboluri decorează cabinetul de reflecţie: o coasă (simbolul morţii), o clepsidră (scurgerea timpului), un cocos (simbolul forţei care se trezeşte). Craniul uman aminteşte că viaţa noastră pe pământ este efemeră. După ce şi-a completat testamentul, viitorul mason iese din cabinetul de reflecţie. Înainte de a pătrunde în Templu i se pune în piciorul stâng un papuc (semn al respectului), are pieptul descoperit în zona inimii (simbol al sincerităţii), braţul lui drept este descoperit (simbol al forţei). 

        I se pune o banderolă pe ochi (semn că se afla sub influenţa tenebrelor) şi o sfoară pe umăr (simbol al supunerii). Înainte de intrarea în templu, candidatul depune în păstrare temporară toate obiectele metalice, precum şi cartea sa de identitate, ceea ce semnifică faptul că va renaşte spiritual pentru o viaţă nouă în cadrul Lojii.